Casa de Craciun

#decor craciun #casa craciun #curatenie craciun

4 treburi casnice pe care e bine sa le faci inainte de Craciun

In luna decembrie, casa ta are nevoie de mai multa atentie decat de obicei. Organizeaza-te eficient inainte de sarbatori si ocupa-te din timp de cateva sarcini casnice importante, astfel incat sa eviti stresul pregatirilor de Craciun si Revelion de pe ultima suta de metri.

Asigura-te ca totul este pus la punct acasa in luna decembrie, o perioada in an solicitanta, in care vei avea probabil mai multi musafiri ca de obicei. Pregateste-ti casa de sarbatori, organizandu-te eficient si economisind timp pretios inainte de zilele festive!

1. Curata frigiderul

Frigiderul ajunge sa fie aglomerat rapid de alimente ascunse in colturi inaccesibile, iar murdaria tinde sa se depuna rapid. Iata de ce este important sa te ocupi acum de curatarea lui temeinica, pentru a face loc preparatelor speciale de sarbatori.

Scoate toate alimentele din frigider, arunca-le pe cele expirate sau alterate, spala bine interiorul si rafturile si incearca sa il umpli cat mai putin in zilele premergatoare sarbatorilor.

2. Pune o coronita la intrare

Nimic nu spune mai bine "acasa" de sarbatori, decat o coronita de Craciun pusa pe usa de la intrare. Acest detaliu personal induce rapid atmosfera specifica sarbatorilor de iarna si te ajuta sa intri in spiritul Craciunului imediat.

3. Decoreaza bucataria

In Ajunul Craciunului, te vei ocupa cel mai probabil sa impodobesti bradul si sa decorezi holul si livingul, astfel ca s-ar putea sa observi ca nu vei mai avea timp sa "imbraci" bucataria in chip de sarbatoare. Ocupa-te chiar acum de acest spatiu important al casei, unde vor avea acces si musafirii tai. Aranjeaza pe pervaz lumanari decorative si ornamente specifice, prinde ghirlade de cadrul usii etc.

4. Ocupa-te de tesaturi

Spala perdelele si draperiile, curata tapiteria mobilierului si schimba fetele de masa obisnuite, cu unele imprimate cu modele de Craciun. Toate aceste sarcini casnice iti rapesc destul de mult timp, pe care s-ar putea sa nu il mai ai cand faci curatenia finala inainte de Craciun. Lasa aproape de Ajun doar aspiratul, stersul prafului, aerisitul si parfumarea locuintei cu arome de citrice, vanilie sau scortisoara.

Acum nu iti mai ramane decat sa te ocupi de cumparaturi, gatit si ultimele retusuri pentru sarbatori perfecte acasa!

Sursa foto: calibrerealestate.com.au

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului