Casa de Craciun

#craciun 2020 # trucuri de curatenie #curatenie de craciun

Curatenia de sarbatori. Secrete pentru a face casa "luna" rapid si eficient

Inainte de Craciun toate gospodinele au o perioada foarte agitata. Dincolo de alergatura dupa cadourile pentru cei dragi, care poate fi mult simplificata daca iti faci cumparaturile online, mai au de facut si mancarurile traditionale care vor ajunge pe masa in zilele de sarbatoare, dar si curatenie.

Daca ati pus la punct toate detaliile legate de masa de Craciun si ati lasat curatenia pe ultimul moment, dupa ce toate vor fi fost terminate, va venim in ajutor cu cateva ponturi pentru a face casa "luna" in doi timpi si trei miscari, inainte de a da ultima tusa de sarbatoare, impodobind bradul.

Curatenia de Craciun, intre traditie si necesitate

Curatenia dinaintea Sarbatorilor de iarna nu e importanta doar pentru ca asa e traditia, sa asteptam Craciunul cu casa curata si improspatata, ci, in aceasta perioada, si pentru sanatatea noastra si a celor ce ne trec pragul.

Vremurile in care trebuia sa faci programare la batatorul de langa bloc pentru a scutura covoarele, in care la fiecare etaj de bloc vedeai cate o femeie facand un fel de sport extrem in timp ce spala geamurile, au cam apus, gratie modernizarii.

Chiar daca nu mai ai covoare mari si grele prin casa, chiar daca au aparut tot felul de dispozitive care fac spalatul geamurilor si curatenia mai simpla, unele lucruri se fac in continuare dupa metoda "clasica", mai ales dupa cateva zile de gatit intens, dupa ce ai facut cozonaci si dupa ce ai instalat bradul la loc de cinste doar pentru a-l impodobi.

Cum faci curatenie rapid si eficient

Nu mai ai nevoie de o saptamana intreaga pentru a face ca totul sa straluceasca in jurul tau. Cu ustensilele si solutiile potrivite poti sa-ti transformi locuinta intr-un spatiu curat si igienizat in doar cateva ore, mai ales daca ai parte si de ajutor din partea altor membri ai familiei.

Fa-ti un plan de “bataie” si incepe prin a pune toate lucrurile la locul lor, pentru ca altfel vei pierde timp pretios. Cand cartile sunt puse in biblioteca, hartiile importante in dulapul sau sertarul dedicat, rufele murdare in cosul de spalat, cele curate in dressing, jucariile copiilor ordonate in spatiul dedicat, te poti apuca, efectiv, de treaba.

Secretul este sa incepi de sus in jos

Aspirati sau maturati peretii si tavanul, aspirati sau scuturati draperiile, mobilierul tapitat si saltelele pentru a scapa de praf si de acarieni. Spalati perdelele si, pana cand masina de spalat isi face treaba, spalati repede ferestrele. Solutiile speciale si dispozitivele dedicate va vor face misiunea mult mai usoara decat era cea a mamelor voastre, care stateau ore intregi catarate, spaland si stergand cu spirt, cu hartie de ziar, cu carpe diferite, pentru ca sticla sa fie impecabila.

Stergeti mobila cu solutii speciale, care ii vor reda luciul si prospetimea, folosind carpe moi; daca ar fi sa va vindem un pont, apelati cu incredere la servetelele speciale pentru mobila, indiferent de firma producatoare, pentru ca vor impiedica praful sa se ridice din nou in aer.

Acorda atentie deosebita zonei de intrare in casa

Daca planuiesti sa ai oaspeti de sarbatori, ai grija sa fie curat si ordine la intrarea in casa. Sterge bine usa de la intrare, scutura presul, sterge praful de pe mobilier si de pe picioarele acestuia.

Curatati si dezinfectati suprafetele pe care se pune des mana

Mesele, clantele, intrerupatoarele din casa au nevoie de o atentie speciala, la fel si telecomenzile pe care le aveti prin casa si le utilizati frecvent. Ideal este ca, mai ales in pandemie, ele sa fie dezinfectate zilnic, insa daca s-a gatit mult in casa in aceasta perioada, asigurati-va ca nu raman pe ele urme de grasime din aburul ce s-a ridicat.

Dati o atentie deosebita locurilor greu accesibile (in spatele mobilei, sub aceasta) pentru ca acolo se poate strange praf si murdarie de-a lungul anului.

Spalati cuverturile, husele, schimbati lenjeria de pe pat pentru a da nu doar un aspect ingrijit locuintei, ci si un aer de prospetime.

Clorul, cel mai bun prieten

Curatati bine faianta din baie si din bucatarie, insistand asupra rosturilor dintre placi, si acordati aceeasi atentie si gresiei. Daca este posibil, folositi clor sau alte solutii dezinfectante si nu uitati sa va puneti manusi, pentru a va proteja mainile, si chiar o masca de protectie, pentru a nu inhala vapori toxici.

Chiuvetele si cada se curata si ele foarte bine cu clor, iar pentru aragaz, cuptor si frigider folositi solutii speciale de curatare, la fel si pentru mobilierul din baie si bucatarie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea