Casa de Craciun

# decor marin craciun # decor marin #craciun #decorare craciun

Ti-e dor de mare? Cum sa decorezi casa de Craciun cu tematica marina

Cand faci parte dintre cei care prefera vara si marea, in locul iernii cu frig si zapada, atunci aceasta perioada din an poate nu este chiar pe placul tau. Exista insa o solutie prin care poti aduce marea putin mai aproape – integrand-o chiar in decorul festiv de Craciun. Cum poti sa decorezi casa de Craciun cu tematica marina, afli chiar de aici!

Decor cozy de inspiratie marina

Chiar daca este iarna in toata regula, cei care isi doresc sa integreze marea in decorul de Craciun o pot face foarte simplu. Un decor festiv inspirat de o vacanta pe malul marii da un aer fresh incaperii, datorita nuantelor de turcoaz inspirate din culoarea marii si a bradului de Craciun care este impodobit cu scoici si stele de mare. Elementele marine pot fi usor integrate in orice decor festiv pe care deja il ai pregatit. Mai poti completa decorul cu bucati de lemn scaldate de apele marilor sau ancore, ori cu personaje marine pe care sa le accesorizezi cu caciuli de Mos Craciun.

Brad in nuante oceanice si stelute de mare

Turcoaz este o nuanta nelipsita de fiecare data cand vrei sa obtii un decor cu tematica marina, insa pentru Craciun pare o alegere neasteptata, intr-o mare de rosu si verde. Strecoara aceasta culoare in decorul festiv de Craciun, daca si tie iti este dor de mare. Foloseste ornamente bleu, pahare turcoaz sau im[acheteaza cadourile in hartie albastra.

Comori stralucitoare

Nisipul de pe plaja are un mod unic de a straluci in lumina soarelui. Poti sa aduci aceasta stralucire si in decorul tau de Craciun, prin elemente care sa iti aminteasca de zilele de vara petrecute pe plaja. Cu adeziv, glitter si putina imaginatie poti confectiona niste decoratiuni spectaculoase pentru Craciun, cum ar fi niste braduti care sclipesc si atrag imediat toate privirile.

Coronita cu tematica marina

Coronita traditionala de Craciun se va transforma intr-o coronita de inspiratie marina, cu detalii diferite fata de cele obisnuite: crengute albe, globuri turcoaz si cateva stele de mare albastre. Nuantele de alb si albastru vor fi in ton cu zilele geroase de iarna, chiar daca iti doresti sa iti aminteasca doar de caldura verii.

Coltul nautic

Inspirta-te din decorul unui port la ocean si amenajeaza in casa un coltisor primitor adaugand ca elemente de decor funii marine, plute, vasle sau plase, perne personalizate cu mesaje haioase.

Decoratiuni cu stelute de mare

Nu este nimic mai simplu pentru a da decorului o tenta marina decat sa adaugi cateva stelute de mare la locul potrivit. De exemplu, poti pune cate o steluta de mare in dreptul sosetelor pe care le agati in dreptul semineului sau poti decora cutiile de cadouri cu aceste elemente marine superbe.

Bol cu globulete albastre si stele de mare

Un bol statement in forma de coral poate fi elementul cheie care defineste decorul de inspiratie marina al intregii case. Poti pune acest bol pe masa din centrul camerei. Asaza aici stele de mare si ornamente din sticla albastra. Mai poti pune, de asemenea, fulgi de nea artificiali, scoici, cochilii de melci, clopotei sau bucati mici de lemn.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului