Casa de Craciun

#crengute brad #craciun #decoratiuni craciun

5 idei ieftine de a decora casa sau cadourile cu crengute de brad

Crengutele de brad se pot folosi pentru a adauga culoare si mireasma casei tale in sezonul sarbatorilor de iarna. Pentru a obtine cateva decoratii inspirate fara a cheltui nimic in plus, este de ajuns sa foloeseti cateva crengute de brad pe care le poti taia chiar din bradutul tau, din partea din spate sau de la baza. Daca vei avea nevoie de mai multe crengute, le poti achizitiona din piata. Iata cum te poti folosi de aceste crengute pentru a decora cadourile, lumanarile si multe alte obiecte din casa.

Foloseste-le la impachetat cadourile

In loc sa folosesti decoratii din plastic, crengutele de brad pot fi alegerea cea mai potrivita pentru a decora darurile de Craciun. Leaga cate o crenguta verde, frumos mirositoare, la fiecare pachet de sub brad. Daca ti se pare ca nu este bine fixata, poti folosi banda dublu adeziva sau pistoul cu lipici fierbinte. In cazul in care impachetezi cadourile inainte si nu vrei sa se usuce crengutele de brad, poti apela la cele de brad artificial.

Decoreaza masa cu miniarbori

Cu cateva crengute de brad, o bucata de panza de sac si o sfoara de canepa, poti crea cei mai frumosi minibraduti pentru masa de Craciun. Umple o punga de plastic cu pietricele sau nisip pentru a cantari mai greu si a oferi stabilitate pomisorului tau, fixeaza in interior cateva crengute de brad, infasoara totul intr-o panza de sac si leag-o bine cu o sfoara de canepa. Este un decor verde, parfumat si rustic care nu va trece neobservat pe masuta de cafea sau la birou.

Decoreaza scaunele cu crengute de brad

Nu lasa nedecorate scaunele de la masa de Craciun! Infasoara sarma florala in jurul unei crengute de brad, aplica o panglica rosie satinata si un fulg de zapada decorativ. Cu ajutorul sarmei florale fixeaza intregul decor de spatarul scaunului. Fa cate o astfel de decoratie pentru fiecare scaun. Pentru a fi si mai distractiv, poti atasa si cate un cartonas cu numele fiecarui oaspete. Nu ezita sa incluzi decoratii suplimentare cum ar fi un ornament micut sau un clopotel. Scaunele tale vor arata fantastic, iar oaspetii vor fi incantati sa isi gaseasca numele pe cartonase.

Decoreaza suporturile de lumanari cu crengute de brad

Imbraca suportul de lumanari cu un inel de crengute verzi. Pulverizeaza adeziv pe baza fiecarei crengute si fixeaz-o de marginea suportului, apoi taie excesul. Pentru o fixare mai buna, poti lega totul cu o sfoara de canepa. Lumanarile vor arata fantastic in aceste suporturi decorate cu crengute verzi, parfumate.

Globuri cu crengute de brad

Un decor in miniatura pe care sa il agati in brad este un globulet cu o scena de vacanta adorabila la care ai adaugat si cateva crengute de brad. Completeaza totul cu zapada falsa si adauga si cativa cerbi in miniatura. Crengutele de brad devin acum padure pentru animalele in miniatura. Foloseste o panglica verde sau rosie pentru a atarna globuletul in brad.

loading...
  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion: Pancreatita acuta la caine

Expertul Acasa.ro, dr Nicoleta Simion, medic veterinar

Pune o intrebare

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, dr Valentina Vanatoru, medic veterinar: De ce sa ne sterilizam animalul de companie?

Expertul Acasa.ro, dr Valentina Vanatoru, medic veterinar

Pune o intrebare

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.