1. Tocarea carnii, la macelarie
Decat sa mai pierzi zeci de minute cu tocarea carnii la masina manuala sau sa speli zeci de piese ale robotului de bucatarie, mergi la o macelarie care iti ofera posibilitatea de a toca si carnea pe care o cumperi. Roaga macelarul sa ti le toace pe loc. Este gata in doar cateva minute si eviti astfel sa cumperi carne gata tocata, care poate contine urme de zgarciuri, piele si alte maruntisuri ce nu vrei sa se regaseasca in carnatii tai.
2. Grasimea, secretul gustului autentic
Chiar daca vrei sa prepari carnatii mai light, astfel incat sa fie mai sanatosi, nu ocoli grasimea de porc (pulpa, ceafa, burta) in reteta, intrucat ofera savoarea deosebita acestui preparat traditional de Craciun. Proportia ideala de carne-grasime ar trebui sa fie undeva la 60%-40%. Chiar daca vrei sa prepari carnati mai light, asigura-te ca procentul de grasime din compozitie nu scade sub 30% din cantitatea totala de carne.
3. Paprika (boia de ardei) afumata, un secret nebanuit
Daca vrei sa economisesti timp si sa renunti la cele cateva zile in care carnatii trebuie sa stea la afumatoare, adauga boia de ardei sau paprika afumata in compozitie si vei obtine gustul rustic pe care il vrei de la acest preparat de Craciun.
4. Matele gata curatate, economie de timp
Cumpara matele gata curatate, astfel incat sa nu mai fie nevoie decat sa le speli bine, in cateva ape cu sare, si apoi sa le umpli. Daca le cumperi proaspete, trebuie sa pierzi cateva zeci de minute pentru a le curata cu lingura.
5. Palnia, alternativa la masina de umplut carnatii
Nu ai masina de tocat carne cu capete pentru umplut mate? Nicio problema! Poti improviza un astfel de sistem folosind banala palnie sau poti merge la cea mai apropiata macelarie si poti ruga expertii sa iti umple si tie matele cu compozitia ta, contra unei sume modeste de bani.
6. Condimentele de baza, obligatorii
Cimbrul, sarea, piperul si usturoiul sunt cele patru condimente de baza pe care trebuie sa le folosesti, pentru a te bucura de carnati traditionali autentici.
Sursa foto: kitchen.galanter.net